CLAROBSCUR

12 august 2021
tehnica-clarobscrurului

Img.: „Originea pacatului” fotografie din seria Evolution

Cuvant inainte

Aproape instinctiv am fascinat de picturile din perioada Renasterii, a artei flamande si a stilului baroc ce i-au precedat. Din punct de vedere artistic si in raport cu epoca in care au fost realizate, mi se par cele mai spectaculoase lucrari inregistrate in canonul istoriei artei.

In calitate de fotograf, am inceput studiul asupra utilizari unei singure surse de lumini,  rezultand serii de fotografii, rezultatele fiind unele interesante. Exploatand  aceasta idee am cautat replic, cu ajutorul tehnicii fotografice, imagini similare cu picturile ce utilizeaza procedee de claroscur.

CE ESTE CLAROBSCURUL

In teorie clarobscrurul este tehnica de redare a spatiului, pe o suprafata plana, utilizand lumina, mai exact contrastul dintre lumina si umbra (clar-lumina / obscur – intuneric). Astfel este generata o iluzie a spatiului, similara daca vreti a spune, efectelor 3D din ziua de astazi.

Toata aceasta tehnica are la baza o idee simpla: forma sau culoarea, este perceptibila ochiului uman doar in prezenta luminii. Stapanand acesta tehnica poti genera efecte creative de spatiu intr-un plan bidimensional.

In perioada de apogeu al stilului baroc, picturii au reusit stapanind mestesugul luminii sa genereze iluzia realitatii insasi!

Artistii ce utilizeaza tehnica clarobscurului, studiaza lumina, raporturile dintre valorile inchise si deschise.   Lumina este redata in compozitie, asemeni unui reflector indreptat catre zonele de maxim interes pe care le accentuaza. Restul detaliilor sunt lasate in umbra, conferind un aer de dramatism si mister intregii compozitii.

Sursa de lumina este usor de identificat, chiar daca luminatorul (felinar, lumanare, vitraliu, etc.) nu este prezent in compozitie. Se poate lesne observa locul de provenienta (urmarind unghiul de provenienta al luminii) .

NASTEREA  CLAROSCURULUI

In „zorii” renasterii italiene (sec. XIV d.Hr.), interesul pentru arta clasica, i-a determinat pe artistii acelor vremuri, sa imbunatateasca tehnicile de umbrire, ce erau folosite inca din perioada antichitatii.

Insasi denumirea de clarobscur provine din italiana,  chiaro traducandu-se: lumină și scuro întuneric.

In perioada duecento si trecento (PRERENASTERE) aceasta tehnica a inceput sa fie utilizata de artisti statelor peninsulei italice, in special de reprezentantii scolii florentine. Ei se desprind  treptat de mosternirea bizantina, maniera greca, definind o procedura proprie  maniera latina de redare a iluziei spatiului.

Maniera latina, preupunea modeleul in clarobscur, al personajelor, vestimentatiei acestora si uneori parti din mobilantii spatiali. Clarobscurul era utilizat timid insa, fara contraste puternice fiind doar niste zone de „umbra” si „lumina”.

Prin traditie, artistul care a inovat tehnica tehnica de umbrire si a pus intr-adevar pecetea efectului “clarobscur” este Leonardo da Vinci. Maestrul, a reusit sa atribuie o alta dimensiune lucrarilor sale, prin redarea armonioasa a valorilor luminii si a intunericului.

Leonardo da Vinci – Madona printre stanci (aprox. 1482)

Leonardo, preia principiile opticii mostenite din antichitatea greco-romana insa se manifesta si ca un extraordinar observator si documentator al fenomenelor.

CHUARISCURO SI SFUMATO

Pentru un efect artistic desavarsit, artistii renasterii, au inceput sa utilizeze, in cadrul compozitiilor tehnici de clarobscur (chiaroscuro) combinate cu tehnica “SFUMATO”. Aceasta presupunea ca trecerea de le zonele luminate catre zonele intunecate de se realizeze fara linii de contur predefinite, realizate prin gradienti tonali foarte fini, aproape imperceptibili,  asemeni unei perdele de fum.

Pioneratul in combinarea acestor doua tehnici ii apartine lui Leonardo da Vinci, iar  cel mai elocvent exemplu il reprezinta capodora sa “Mona Lisa”.

APOGEUL TEHNICII DE CLAROBSCUR

Pe masura ce tehnica clarobscurului este tot mai des absorbita in lucrarile curentelor manierism si baroc, o alta personalitate cu greutate va duce aceasta tehnica pe noi culmi:  Caravaggio.

Maestrul Michelangelo Merisi da Caravaggio pe numele sau complet,  reuseste sa duca tehnica la extrem, adesea intunecand o mare parte din fundalul lucrarii si luminand puternic subiectele din prin plan, concentrand lumina dintr-o singura sursa. Rezultatul sunt opere desavarstite, de un realism cutremurator si pline de mister in acelasi timp.

Va dati seama pentru acele perioade, in care in lipsa mijloacele de redare a imaginii erau aproape inexistente pentru omul rand, aparitia asfelor de opere, erau comparabile cu marile realizari din domeniul roboticii de astazi.

Lucrarilor lui Caravaggio au avut un ecou profund in epoca. Datorita numarului mare pictori si entuziasti ce inceput sa ii replice stilulul, s-a nascut si un nou termen : caravagianism.

CHIAROSCURO IN ARTA UNIVERSALA

Sfantul Ieronim in temnita

Chiar daca abordarea tehnicii ne poate duce cu gandul in zona Italiei, nu trebuie sa trecem cu vederea lucrarilor maestrilor flamanzi.

Tarile nordice duc tehnica intunericului si a luminii mult mai departe decat o fac artistii din Peninsula Italica.

Cel mai reprezentativ exemplu in gasim in opera lui Rembrand.

Rembrand a avut o abordare mai subtila a tehnicii, trecerile de la lumina la intuneric sunt mult mai rafinate, nu atat de bruste precum cele caravagianiste. Nota personala a mastrului, in portrete, consta in pastrarea unor vaste parti din figura in umbra, doar cu o anumita parte din aceasta expusa la lumina ce vine din lateral sau unghi de 45 grade. Fundalul este radat in tonalitati mijlocii.

Un alt artist, de origine franceza de data aceasta, reda cu desarvire tehnica, utilizand ca principala de iluminat, lumina lumarilor. Maestrul Georges de la Tour, genereaza adesea  o lumina calda si straluciri calde in operele. O nota aparte o reprezinta eclerajul ce are ca punct de pornire o lumanare, felinar.

CLAROBSCURUL – tehnica de provenienta antica

In registrul Istorie Artei, utilizarea tehnicii de clarobscur, poate fi identificata pana in antichitate, plasandul pe Apollodor Skiagraphos, un faimos pictor al Greciei Antice, drept primul artist ce stapaneste aceasta tehnica. Deoarece termenul de “chiaroscuro” , ne parvine mai tarziu, tehnica lui Apollodor, este denumita: skiagraphia (pictarea umbrelor), practic o tehnica de umbrire, precursoare a clarobscrurului.

Tehnica a fost rapid preluata de catre contemporanii si urmasii lui Apollodor, pictura din Grecia Antica fiind considerata desavarsita.

Johann Georg Hiltensperger, strugurii lui Zeuxis’ si pasarile cerului (1842)

Cunoastem din materialele istorice faptul ca vechii greci stapaneau cu maiestrie efectele luminii, raporturile dintre lumina si reflexie, stapanirea luciului, reactia luminii la diferite suprafete. De atunci era o disctinctie clara intre fenomenul de LUMEN  (lumina) si SPLENDOR (reflexie).

Spre exemplu istoricul Plinu cel Batran, ii recunoaste meritele de maestru desavarsit ale lui Apelles, pictorul personal al lui Alexandru cel Mare:

„Picta ceea ce nu poate fi pictat: tunetul, scanteierea, fulgerul”

OPINII PERSONALE

Tot ce am relatat mai sus aduce in discutie clarobscurul ca si tehnica de atelier. Tehnica pe un artist o stapeneste in cadrul procesului de creatie. Artistul si nu tehnica sta in spatele capodoperelor pe care astazi le admiram in calitate de opere de arta. Tehnica este dominata de artist, nu invers.

Atentie, a confunda clarobscurul cu Caravaggio sau Rembrand este o greseala amatoriceasca. Umbrele, lumina, intunericul, au o insemnatate aparte in opera lui Caravaggio, o alta in creatia lui George de la Tour si diferita fata de creatia rembradiana sau leonardeasca. Maniere diferite, perioade diferite, viziuni diferite si simbolistici s.a.m.d.

Ochiul uman este atras instinctiv de zonele luminoase, ce pot fi puncte focale in cadrul plajei de vedere. Nivelul contrastului dintre lumina si intuneric va influenta atmosfera generala (starea de spirit) a compozitiei.

Fiind modul in care percepem vizual realitatea putem cauta  expremimari ale “luminii in intuneric” pana in arta  din interiorul pesteriilor, unde salasluiau stramosii nostrii din epoca primitiva. Tot acolo, proto-artistii comunei primitive, fascinati de proiectiile luminii pe peretii grotelor si  cu ajutorul mintii, incep a le da sens si interpretari formelor. Interpretari, care, in mana fratilor nostri primitivi,  s-au materializat in ce denumim acum ca “arta rupestra”.

Totusi o foarte teorie foarte interesanta, careia ii sunt adeptul, este ca proiectia este unul din filonurile principale ale artei.

Cred insa ca m-am dus cam prea departe pe axa timpului…Cert este ca tehnica picturii in ulei, dublata de utlizarea clarobscurului in compozitii a reusit sa redea cu atata maiestrie iluzia realitatii, iluzie care nu a fost „infranta”, decat de aparitia mijloacelor media moderne: fotografia/cinematografia.

Insa, sa nu uitam ca si fotografia are la baza interpretarea lumii si a umbrelor!

Si cand credeam ca le-am trecut in revista pe toate, am dat peste un paragraf redactat de catre criticul de arta Eugenio d’Ors :

„Denumirea de clarobscur, este in realitate o denumire destul de stupida”

Citat ce face parte dintr-o lucrare mai ampla. Cu argumente ce stau destul de bine in picioare. Cine are dreptate in cazul acesta si cine se insala? Excludem din analiza tot ce am enumerat mai sus, datorita unei singure ipoteze?

Aceasta „intorsatura” a situatiilor se datoreaza unui principiu interesant din istoria artei si anume: teoriile critice. In definitie o teorie critica are capacitatea de a le exclude pe celelalte.  In practica ambele pot functiona de destul de bine. Situatie ce poate fi extrapolata in orice context al vietii in general.

Critica lui Perugino Articolul precedent Critica lui Perugino
Arta in Evul Mediu Articolul urmator Arta in Evul Mediu