Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopole (actualul Istanbul), este de fapt a treia reconstructie a unor biserici precedente din lemn.

Pe parcursul unui perioade istorice zbuciumate, Hagia Sofia a fost biserica crestina, moschee musulmana, museu si acum s-a intors iar la statutul de moschee.

Denumirea edificiului inseamna: “intelepciune divina”. Este foarte important sa intelegem acest concept, deoarece principala preocupare a mentalitatii bizantine, o constituia mantuirea sufletului.

SCURT TRECUT ISTORIC

Biserica originala de pe amplasamentul actualei Sfanta Sofia, a fost ridicata de catre Imparatul Constantin in anul 325, pe fundatia unul vechi templu pagan.

Ridicarea si inaugarea edificiului a fost infaptuita de catre Imparatul Bizantin Iustinian. La inaugurare se spune ca acesta ar fi exclamat:

O Solomoane, te-am intrecut!

– cu trimitere la grandoarea templului din Ierusalim

Constructia a fost realizata intr-un timp spectaculos pentru aceea perioada: sase ani. Ceea ce reprezinta un record categoric daca ne raportam la alte constructii similare din perioada medievala se intindeau lejer pe cateva zeci de ani!

sursa img: http://scihi.org/

“Graba strica treaba”, surse scrise mentioneaza ca domul urias era foarte aproape sa se prabuseasca in timpul lucrarii si le-ar fi pus mari probleme constructorilor.

Constructia a fost supervizata de doi arhitecti celebrii ai epocii: Izidor din Milet si Anthemios din Tralles. Iustinian le cere celor doi sa construiasca ceva diferit fata de abordarea traditionala, constructie similara baziliciilor romane.

INOVATIE BIZANTINA

Arhitectura bizantina reuseste sa rezolve trecerea cupolei din forma sferica catre careul bisericii de forma patrata.

Apasarile cupolei sunt preluate de patru pandantivi si trimise solului prin intermediul pilastrilor

Experienta ce apropie omul de divinitate

Experienta omului care vizita in perioada medievala catedrala trebuie sa fi fost uluitoare. Domul urias de piatra parca plutea deasupra careului bisericii. Geamurile chiar de sub cupola inunda spatiul de cu lumina naturala, chiar pe sub dom, proiectandu-se pe mozaicurile interioare si generand o senzatie armonie si un efect aproape de plutire.

Asfel este savarsita vizuinea bizantina despre lumina fiind o reprezentare a perfectiunii si a divinitatii.
Practiv aceasta era si menirea edificiului: sa creeze o experienta muritorului de rand astfel incat sa perceapa maretia divina.

TRANSFORMAREA IN MOSCHEE

Un alt capitol din evolutia catedralei incepe a fi scris dupa cucerirea orasului Constantinopol de catre armatele sultanului otoman Mehmet al doilea (devinit dupa victorie “Cuceritorul”).

Impresionati de catre grandoarea edificiului, turcii decid sa o transforme intr-o moschee, menita sa ii slujasca de acum lui Allah.

Arhitectii otomani completeaza spatiul exterior al moscheei, cu patru minarete inalte de peste 60 de metri, savarsind astfel traditia musulmana: minaretele servesc ca turnuri de unde preotii isi cheama credinciosii la rugaciune.

Interiorul crestin este acopoerit, mozaicurile sunt vopsite in galben, singura imagine care a scapat “cenzurii” o reprezinta Sfanta Fecioara cu pruncul Isus. (credinta musulmana il recunoaste pe Isus ca fiind un mare profet).

Stilul bizantin va influenta arhitectura otomana in evolutia sa.